Timișoara a bocit, s-a rugat, a blestemat, și-a șters lacrimile nedreptăților, deși îngenuncheată a găsit puterea să mai spere. Timișoara a avut parte de toate trăirile din Invocația compusă de Phoenix cu peste trei decenii în urmă. Haiducită la drumul mare de boierii vremurilor, pe Poli mai c-ar fi bătut-o gândul să-și ia lumea în cap aidoma lui Nicu Covaci și Țăndărică. A fost hărăzită să renască din propria-i cenușă. Poli, să nu ne ferim să-i spunem pe nume orice ar decide TAS-ul, e deja o certitudine de vreme ce va juca a doua finală a Cupei în ultimele trei sezoane. Bașca bătălia pe frontul campionatului.
Acum trei-patru ani, Poli părea doar un zvon, încă o promisiune, un capriciu al lui Marian Iancu, un rapidist exilat să-și caute altă jucărie și rampă de lansare mediatică. Cine ar fi pariat pe mariajul Timișoara – Iancu, orgolii și țâfnă atât de-o parte, cât și de cealaltă?!! Două paloșe au încăput în aceeași teacă. Spre comparație, priviți Craiova! Universitatea nu mai e sclava nici a lui Nețoiu, nici a lui Dinel Staicu, bate la porțile cupelor europene și tot nu are loc în Craiova. Pârjolită, dezbrăcată și dezonorată de Zambon, Timișoara nici nu l-a respins pe Iancu, nici nu i-a băgat bețe-n roate. Edilii au crezut în noul proiect Poli și acum culeg roadele. Ce simplu pare totul, nu?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER